Misiunea noastră
Sprijinim tinerii din comunitate să își descopere și să își crească potențialul, prin activități educaționale și creative, non-formale, care le deschid perspective noi și îi încurajează să își urmeze vocația. Ne folosim timpul, energia și resursele ca să creăm „ocazii care să conteze”, în care acești tineri capătă încredere în ei, își îmbrățișează abilitățile native și duc mai departe, în comunitate, un strop de Frumos și de bine.
Despre noi
Foarte pe scurt, facem parte din categoria oamenilor care cred că schimbările mici pot să facă valuri mari și să schimbe lucruri în comunitate.
Dacă adăugăm câteva detalii scurte, în ordinea responsabilităților și a rolurilor deținute în cadrul acestui proiect, suntem pr. Constantin, Cristina și Lorena, primii doi – soț și soție, ultimele două – surori.
Fiecare dintre noi credem că lucrurile se așază în felul lor așa cum trebuie, atunci când e potrivit, în felul în care sunt rânduite. Astfel, deși ne-am gândit de mai mult timp la o asociație și la activitățile care să se întâmple sub umbrela ei, actele și demersurile juridice le-am făcut în 2019.